"Lui Bacovia îi repugnau teoriile. Probabil ca le percepea ca pe ni¿te surse de falsificare. Numai inspiräia genuina, senzoriala o sim¿ea ca pe o garan¿ie de autenticitate. El se credea un «senzitiv», ca în proza sa cunoscuta, nu un intelectual. Se vedea pe sine, probabil, în situäia de artist sincer ¿i spontan, în priza directa cu senzäiile care îi talmaceau lumea, evitând complicäiile ¿i artificiile.

Simbolismul bacovian lasa câteva üi deschise spre esteticile ce vor irupe dupa el, când poemul va deveni prisma metaforica prin intermediul careia poetul î¿i cauta locul sau în lume, dar ¿i lumea încearca sa se faca acceptata de poet. Permisivitatea poeziei bacoviene, for¿a ei ascunsa, capacitatea ei de a se primeni postum, intersectând direc¿ii pe care, în aparen¿a, nu le con¿inea, explica viabilitatea acestei opere de o paradoxala umilin¿a. Probabil ca are dreptate Borges când spune: «timpul care darâma palatele îmbogäe¿te versurile»!" - Dinu Flamând